La Școala moto InstructorulTau din Brașov, pregătirea pentru categoria A2 este construită pentru cursanții care vor să învețe corect, sigur și fără presiune. Cursurile practice se desfășoară într-un poligon moto aflat în proprietatea InstructorulTau, dedicat pregătirii motocicliștilor și unic în Brașov.
Înainte de ieșirea în trafic, lucrezi în poligon manevrele importante pentru examen și pentru condusul real: slalom, opturi, viraje strânse, frânări controlate, echilibru la viteză mică și ocolirea obstacolelor. Spațiul generos permite repetiții clare, fără aglomerație și fără stres.
La categoria A2 punem accent pe poziția corectă pe motocicletă, privire, dozarea accelerației, folosirea frânelor și controlul motocicletei în situații practice. După ce baza tehnică este formată în poligon, pregătirea continuă în trafic real, alături de instructorii moto InstructorulTau.
Pe durata școlarizării ai echipament complet inclus: cască, cagulă, genunchiere, cotiere și mănuși.
Condiții pentru înscriere la categoria A2
Te poți înscrie la categoria A2 dacă ai împlinit 18 ani. Pentru înscriere sunt necesare avizul medical, testul psihologic și cazierul judiciar.